CUB cere Republicii Moldova un vot moral la alegerile locale

Alegerilor locale din acest an au loc cu încălcări grave ale principiilor democratice. Partidul aflat la guvernare, PAS, folosește resursele administrative pentru a obține avantaje și foloase politice.

În cadrul conferinței de presă de astăzi, președintele CUB, Igor Munteanu, a declarat că oficialii actualului guvern fac campanie pro PAS fără ca să se degreveze din funcțiile pe care le dețin, folosesc pârghiile statului după bunul lor plac în contradicție cu prevederile Codului Electoral.

„PAS utilizează resursele administrative în scopuri politice. Comisia Electorală Centrală nu se autosesizează și nu intervine. PAS a primit în rândurile sale primari de la PSRM, de la „Partidul Nostru” de la Șor și de la alte formațiuni politice fiind folosite pe larg instrumente de presiune pentru a stimula traseismul, un fenomen pe care PAS la condamnat în Parlamentul Republicii Moldova.”, a declarat președintele CUB.

Vicepreședintele CUB, Rodica Gramma, a lansat un apel către cetățeni prin care îi îndeamnă să se conducă de propriile convingeri la urna de vot. „Nu votați culori sau simboluri. Votați oameni! În aceste alegeri votăm pe cei care ar trebui să ne reprezinte cel mai potrivit. Atunci când vă ve-ți da voturile pentru cineva, gândiți-vă la ceea ce au făcut ei până acum”, a spus Rodica Gramma.

La rândul său, candidatul CUB la funcția de primar general al Chișinăului, Ion Bulgac, s-a arătat convins că tânăra generație și alegătorii din Chișinău au determinarea și voința să schimbă lucrurile în capitală. „Sunt sigur ca opțiunea liberală pentru Chișinău și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare rămân a fi o variantă valabilă, serioasă, corectă pentru oamenii care simt la fel ca noi și care au aceleași valori ca ale noastre”, a menționat Ion Bulgac.

Secretarul general al CUB, Igor Klipii, a constatat că această campanie electorală nu se deosebește cu nimic în bine de cele care au fost până în prezent, ba chiar din contra. „CUB, un partid democratic axat pe valori europene, pe integrare europeană și viitor european, întâlnește mai multe piedici din partea PAS în această campanie, decât tot felul de structuri oligarhice mafiote finanțate cum vreți și de către cine vreți, inclusiv de serviciile speciale. Ne confruntăm într-o luptă politică electorală cu o guvernarea care mimează valorile europene și le subminează prin practici administrative și legislative.

De asemenea, Igor Munteanu a subliniat că PAS folosește instituțiile statului, precum ANI, pentru a „motiva” primarii vulnerabili să candideze pe liste PAS. „CUB a constatat revenirea partidului aflat de guvernare, PAS la instrumente de șantaj care stimulează traseismul și corupția politică prin aducerea sub controlul partidului a unor primari „valoroși” indiferent de proveniența lor. ANI a admis la alegeri persoane care aveau o decizie definitivă a instanței de judecată care le interzicea să participe la alegeri, în schimbul suplinirii rândurilor PAS”, a conchis Igor Munteanu

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare va informa misiunile de observatori despre abuzurile admise de partidul aflat la guvernare și toate piedicile „artificiale” create de PAS pentru a îndepărta caracterul legal și corect al alegerilor locale.