Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a organizat astăzi o acțiune de protest în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI) unde a cerut demisia șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Rosian Vasiloi și ministrei de interne, Ana Revenco.
CUB a cerut demisia oficialilor urmare a crimei de pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC), soldat cu decesul a două persoane, care a scos la iveală grave riscuri de securitate.
Președintele CUB, Igor Munteanu a chemat oficialii să de-a dovadă de bun simț și asumare de responsabilitate pentru a depune demisia de onoare. „Atunci când sistemul degradează trebuie să-ți asumi responsabilitatea. Suntem aici pentru a cere demisia imediată a lui Rosian Vasiloi, șeful IGPF și a Ministrei MAI, Ana Revenco. Instituțiile pe care le conduc acești doi tovarăși sunt varză. Dacă nu vor da curs acestei cereri, credibilitatea instituțiilor pe care le conduc va fi grav afectată, iar lucrurile proaste se vor acumula și vor degrada în continuare în detrimentul interesului public. Suntem aici în fața Ministerului de Interne să le aducem aminte ca incompetența costă”, a menționat liderul CUB.
La rândul său, vicepreședintele și candidatul CUB le șefia capitalei, Ion Bulgac a făcut o paralelă cu cazul fostului ministrului Muncii al României, Marius Budăi, care și-a dat demisia de onoare urmare a unor probleme din domeniul său de responsabilitate. „De ce la București se poate, dar la Chișinău nu? Suntem la 2 săptămâni de la incidentul de pe AIC. Acolo au murit oameni și au murit din cauza erorilor și incompetenței. Criza de insecuritate prin care trece Republica Moldova s-a văzut clar prin tragedia de la Aeroport. Ca o hârtie de turnesol fiecare cetățean a văzut cât de grave sunt toate problemele sistemului, pe care astăzi cineva caută să le mușamalizeze. Nu vă comportați ca toți predecesorii voștri, nu puneți gunoiul sub preș. Un stat european democratic nu se construiește prin minciună și manipulare. Ne apropiem de Europa prin competență și onestitate, de asta le cerem demisia – din respect pentru lege și cetățenii acestei țări”, a spus Ion Bulgac
În discursul său, vicepreședintele CUB, generalul Victor Țărnă, a reiterat exigența de a avea la conducerea structurilor de forță oameni competenți, cu experiență și viziune. „Inacțiunea și indiferența guvernării este o dovadă de neglijență totală, care supără oamenii simpli, îi necăjește și crează incertitudine. Este o crimă când nu se iau decizii la timp și guvernul doarme”.
Oamenii au cerut demisia oficialilor și au protestat cu pancarte cu mesajele „Securitate doar pe foi – Demisia Vasiloi”, „Demisia de onoare până nimeni nu mai moare”, „Fara competenta nu-i reziliență”.




