Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă o serie de întrebări de interes public către oficialii statului vizați în așa zisa operațiune sub acoperire a dnei Arina Spataru.
În cadrul conferinței, Igor Munteanu, Președintele CUB, a blamat lipsa de reacție instituțiilor vizate (SIS, CNA, Procuratura Anticorupție) pe acest subiect după dezvăluirile proferate în spațiul public pe subiectul corupției politice cu finanțarea fugarului Ilan Șor. „Până la acest moment nu a fost publicat nici un comunicat din partea instituțiilor statului în timp ce sub ochii noștri are loc o operațiune de discreditare a acestor instituții de drept și de manipulare electorală”, a menționat președintele CUB.
De asemenea, liderul CUB lansat un șir de întrebări către autorități pentru a preciza statutul procesual al persoanelor implicate în „așa-sia operațiune sub acoperire”, dar și a partidului în numele căruia s-au primit mijloacele financiare ale fugarului Ilan Șor.
„Care este calitatea procesuală a indivizilor implicați în acest partid, cei care au participat la negocierile cu infractorul Ilan Șor și cei care au primit cu regularitate, pe parcursul ultimilor luni, mijloace financiare? De ce telefonul gesticulat la conferința din 22 septembrie se mai găsea în posesia denunțătorului și nu atașat ca probă la dosarul gestionat de ofițerul de instrucție, conform legislației? Dacă banii lui Șor au fost cheltuiți pentru a cumpăra politicieni, câte resurse ilicite au fost folosite contrar legislației electorale, iar dacă banii murdari primiți de la Ilan Șor nu au fost cheltuiți pentru activitățile ALDE, unde sunt acești bani? De ce ancheta inițiată de instituțiile vizate s-a finalizat exact atunci când urmau să fie cumpărați deputați PAS, din vorbele persoanei pretinse „sub acoperire?”, a întrebat Igor Munteanu.
Liderul CUB a menționat mai multe prevederi din legea N.59/2012 cu privire la activitatea operativă și de investigații, care-au fost încălcate în mod brutal și direct de către persoanele implicate. În particular, art.25 prevede că „datele cu privire la măsurile speciale de investigații sunt confidențiale și reprezintă informații oficiale cu accesibilitate limitată sau secret de stat”; art.20 (alin.1, pct.2, lit.c, impune autorităților să implice pentru măsurile speciale de investigație doar persoane din cadrul subdiviziunilor speciale ale MAI, SIS și CNA ori persoane antrenate special pentru asemenea operațiuni, în cazul transmiterii banilor sau altor valori materiale extorcate, culegerea de date personale și fapte. Încălcările procedurale pe care le putem constata în urma așa-ziselor „dezvăluiri” din instinct patriotic sunt rudimentare și pregătește calea directă pentru atragerea răspunderii penale pentru divulgarea datelor din investigațiile desfășurate sub controlul unor autorități ale statului (art.25).
Nu în ultimul rând, liderul CUB, Igor Munteau s-a adresat directorului Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. „Am atras atenția Dlui Eșanu din luna august 2023 asupra acestei „dinamite” pe nume ALDE, care a clonat imaginea și numele unui partid european liberal „ALDE Europe”, care s-a disociat public de ei și a declarat printr-un comunicat special al celui de-al 3 grup politic ca pondere în Parlamentul European, că acțiunea lor este o manipulare. Cu toate acestea, ASP a înregistrat denumirea nouă pentru vechiul partid PAD. Vreau să vă întreb, Dl Director ASP, dacă a-ți făcut acest lucru pentru că știați că liderul acestui partid este „agent sub acoperire” al serviciilor speciale (SIS) ori pentru ca pur și simplu nu v-ați pus nicio întrebare? a zis liderul CUB.
Totodată, Igor Munteanu s-a adresat președintei Maia Sandu întrebând-o dacă este la curent cu activitatea serviciilor speciale în mijlocul campaniei electorale, care decid să recruteze politicieni, care pozează în spioni de tip Mata Hari ori James Bond, manipulând cetățenii și simulând un patriotism siropos. „Oare de ce cred serviciile speciale din RM că pot face și desface partide politice la Chișinău, că pot cumpăra la kg lideri de partide și pretinde că au făcut asta din cele mai nobile motive? Să ne aducem aminte că în Opinia Comisiei de la Veneția din mai, 2023, erau formulate niște recomandări foarte concrete în scopul punerii serviciilor speciale sub controlul unui judecător de instrucție, dar și prin consolidarea controlului parlamentar. Azi putem vedea că așa-zisul control parlamentar este o iluzie. Ca cetățeni loiali acestui stat, noi la CUB nu putem neglija impactul acestui incident serios pentru că trebuie să aducem Republica Moldova în albia normalității, a procesului democratic compatibil cu statul de drept, iar fără a lua în serios aceste probleme autoritățile statului vizate de acest scandal riscă să distrugă legitimitatea acestui scrutin afectat de bani murdari, în ajunul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”, a conchis președintele CUB.
La rândul său, secretarul general al CUB, Igor Klipii, a lansat un apel către partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova care ar trebui să ia act de destabilizarea situației politice din țară. „Campania electorală este transformată într-un balamuc unde suferă procesul politic, iar instituțiile statului apar într-o lumină extrem de proastă. Acest caz a scos în vileag incapacitatea de gestionare a instituțiilor de drept a persoanelor puse în funcție de PAS”, a spus Igor Klipii.
La fel, vicepreședintele CUB, Rodica Gramma, a atras atenția asupra unor neconcordanțe grave în declarațiile publice ale dnei Spataru. „Se declară că racolarea ca „agent sub acoperire” a fost la începutul verii, în timp ce Congresul de constituire a partidului (ALDE) a avut loc în luna august. Concluzia este că avem un partid creat de un agent sub acoperire, cu sprijinul serviciilor speciale. În aceste condiții cum acest partid se poate înregistra în cursa electorală?”, întreabă Rodica Gramma.
CUB așteaptă explicații credibile din partea tuturor autorităților vizate în acest scandal, începând cu Dna Dragalin, Șefa Procuraturii Anticorupție, dar și SIS și CNA și ASP, care au închis ochii la niște riscuri pentru care trebuie să răspundă astăzi. Ieșirile publice ale unei persoane expuse politic cu divulgarea unor date dintr-o pretinsă investigație specială vorbește mult despre starea de haos și lipsă de legalitate din aceste autorități. Cerem revenirea la legalitate și norme constituționale egale pentru toți, asta ne dorim.


