Conferința de presă organizată de Coaliția pentru Unitate și Bunăstare pe marginea Legii Bugetului anului 2023

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare condamnă acțiunile guvernului de la Chișinău îndreptate spre salvarea regimul separatist din stânga Nistrului și menținerea Republicii Moldova într-o dependență critică față de Rusia.
Ignorând interesul național, Guvernul actual a semnat un nou contract secret, care prevede transmiterea integrală a volumelor de gaze rusești importate de Moldovagaz S.A. către regiunea separatistă, în schimbul a 50% din volumul de curent necesar Republicii Moldova, produs de CTE Cuciurgan, la un preț de 73 $/MW.

CUB califică drept o bravadă ieftină campania guvernului prin care a îndemnat cetățenii să suporte consecințele scumpirilor, motivate prin „asumarea prețului independenței„ și „respingerea șantajului Rusiei”. Transmiterea integrală a volumelor de gaze naturale regimului separatist, la prețuri mici, în condițiile unui deficit enorm cu care se confruntă consumatorii din Republica Moldova, este un act premeditat contra intereselor naționale, a economiei și a cetățenilor săi. Repornirea economiei transnistrene va menține condiții de concurență neloială mărfurilor moldovenești, iar mai multe întreprinderi pot intra în faliment în scurt timp.

CUB este convins că acest acord va oferi regimului de la Tiraspol o pârghie de intimidare strategică la adresa Republicii Moldova. Amintim guvernului că acest conflict înghețat, alimentat ani la rând prin complicitatea, incompetența și lașitatea unor politicieni de la Chișinău, a transformat Republica Moldova în cel mai sărac stat din Europa, lipsind-o de oportunități de dezvoltare și menținând-o în sfera de influență rusească.
Pretinsa ieftinire a curentului electric comportă un preț prea mare pe care cetățenii moldoveni vor trebui să-l plătească în viitor. Iar acest preț va fi libertatea noastră.

În aceste condiții, CUB clarificări urgente de la actualul guvern

-Cine a purtat negocierile la Tiraspol și cine își asumă răspunderea pentru efectele sale politice și economice?

-Când a avut loc ședința de guvern la care s-au discutat instrucțiunile transmise oficialilor care au ”născut” aceste înțelegeri cu Tiraspolul?

-Care este sensul păstrării Moldovagaz care va funcționa doar pentru regimul separatist de la TIraspol?

-Cine va restitui creditul oferit Moldovagaz, scadent în luna mai, 2023?

-Cine va primi în continuare compensațiile din facturile populației: Energocom sau Moldovagaz?

CUB cere Procuraturii Generale pornirea unei anchete penale pe faptul subminări economiei naționale și susținerii separatismului. În același timp, solicităm Procuraturii Anticorupție explicații asupra anchetei desfășurate pe cauza contractului semnat în octombrie 2021 cu Gazprom, care a avut drept efect limitarea volumului zilnic livrat Republicii Moldova și acceptarea achitării tarifelor de transport pentru tot ce depășește 5,7 mln m3.

Cerem publicarea imediată a Contractului semnat cu Tiraspolul și renunțarea la secretomania care omoară reputația acestui guvern. Nu în ultimul rând, suntem siderați să constatăm că se acordă atât de puțină atenție transparenței procesului decizional și în ce măsură asistența de urgență a partenerilor occidentali sunt utilizate conform destinației.

Așteptăm sugestiile dumneavoastră

Luați legătura cu echipa CUB

logo

SOCIAL MEDIA