Constatăm că actualul guvern reia dialogul cu Gazpromul pe subiectul furnizării de gaze naturale abia în
decembrie, deși a avut tot anul la dispoziție să prevină o criză despre care era bine informat. Interesul
strict electoral și lipsa de transparență caracterizează cel mai bine actualul guvern.
Suntem convinși că o creștere bruscă a tarifelor (35%) va înfuria cetățenii, mai ales că actualul PM Dorin
Recean a promis că nu vor avea loc scumpiri în acest semestru. Cerem să fim informați asupra
mecanismului prin care guvernul va compensa agenților economici costurile sporite la energie, după ce
au fost informați că nu vor fi noi scumpiri. Nepăsarea și lipsa de competență în gestionarea noii crize din
2024 vorbește despre faptul că nu s-au învățat lecțiile anilor 2021-2023.

Public, cerem actualului guvern răspunsuri punctuale în contextul acestei noi escaladări a crizei gazelor:
1). Cine va purta răspundere pentru sabotarea achizițiilor de gaze naturale, vara, ori la primele solicitări
oficiale ale SA Moldovagaz (septembrie), care a creat vulnerabilități uriașe în raport cu furnizorii externi?

2). Cine a interzis monopolistului local Energocom să achiziționeze volumul necesar de gaze vara, deși
legislația obliga autoritățile statului să facă stocuri de criză, luând în considerație experiența altor ani?

3). Care poate fi efectul juridic și financiar al demersului Republicii Moldova de a solicita (oficial) gaze
naturale pentru Transnistria, care-și alimentează în acest moment peste 50% cheltuielile incluse în
bugetul regional din vânzările de energie produsă la MGRES, pe baza gazelor neachitate?

4). Cine va purta răspundere pentru auditul organizat de guvernul Gavriliță privind datoriile pretinse de
concernul Gazprom (700 mln $), rezultatele căruia nu sunt recunoscute de SA Gazprom?

5). În ultimii ani, RM a achiziționat gaze naturale de pe piața europeană în volume de peste 1,5 mlrd m3,
acțiuni care au fost prezentate ca ”pași de obținere a independenței reale” (energetice), iar revenirea la
Gazprom crează impresia unei ”reveniri a fiului rătăcitor”. Cine este, în opinia PM Recean, răspunzător
de eșuarea proiectului de deconectare completă a sectorului energetic de economia statului agresor?

6). Cine este responsabil de monitorizarea volumelor de gaze livrate Transnistriei în ultimii ani (2021-
2024), neplătite furnizorului și utilizate de către regimul de la Tiraspol pentru a-și completa bugetul?

CUB va aștepta un răspuns direct din partea PM Recean și a Ministrului Parlicov, de răspunsurile cărora
va depinde cum ne vom poziționa mai departe față de actualul guvern. La fel, CUB declară că dacă ANRE
va insista pe mărirea ilegală a tarifelor la gazele naturale, atunci noi vom depune o cerere penală la
Procuratura Anticorupție și vom ataca decizia luată de regulator pe faptul încălcării atribuțiilor prevăzute
de legislație și a procedurilor prevăzute pentru asigurarea drepturilor consumatorilor.