Republica Moldova trebuie să își redefinească relația cu România, depășind statutul de beneficiar de sprijin și avansând către o integrare reală și funcțională a celor două economii, a declarat Igor Munteanu, președintele CUB, într-un interviu pentru Deschide.MD.

„Etapa în care România era doar un simplu avocat al Republicii Moldova a fost depășită. Este timpul pentru proiecte comune serioase, bazate pe colaborare economică, educațională și administrativă. Integrarea în Uniunea Europeană trebuie să fie însoțită de o strategie clară de sincronizare cu economia și infrastructura României”, a subliniat Igor Munteanu.

📌 CUB propune dezvoltarea unor „spații comune integrate” între România și Republica Moldova, prin:

🔹 Cooperare economică extinsă – investiții comune, fonduri de garanții pentru afaceri transfrontaliere și sprijinirea producătorilor locali.
🔹 Politici educaționale și culturale comune – integrarea universităților, burse comune și mobilitate academică extinsă.
🔹 Infrastructură integrată – dezvoltarea proiectelor de transport, energie și telecomunicații pentru o conectivitate eficientă.

Într-un context geopolitic instabil, Republica Moldova nu poate rămâne izolată și vulnerabilă. Este necesară o strategie clară de aliniere la sistemele de securitate colectivă occidentale, inclusiv NATO și structurile de apărare ale UE, pentru a garanta stabilitatea și protecția intereselor naționale.

📢 CUB solicită guvernului de la Chișinău să adopte o abordare strategică, realistă și orientată spre integrare concretă, nu doar declarații simbolice. Republica Moldova trebuie să fie un partener activ în construcția unei Europe puternice și unite!