Bilanțul vizitei CUB la Bruxelles: Aspirațiile partidului au recunoaștere europeană

Astăzi, conducerea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) a prezentat bilanțul vizitei lor de lucru la Bruxelles, unde s-au întâlnit cu mai mulți europarlamentari și înalți oficiali europeni.
 
Printre cele mai importante rezultate se numără:
 
✅ Co-președintele ALDE Party – Liberals and Democrats for Europe, europarlamentarul Ilhan Kyuchyuk a anunțat despre recomandarea Consiliului Politic de a susține aderarea CUB la ALDE, planificată pentru Congresul din Stockholm din 24-26 mai, 2023. La Congres va fi adoptat Manifestul liberal ALDE, un document de bază pentru idealul comun al europenilor liberali. Totodată, Organizația de tineri CUB Junior va adera la mișcarea liberală europeană European Liberal Youth (LYMEC), președintele căruia, Dan Aria Sucuri, a salutat constituirea structurii de tineri CUB. LYMEC cuprinde astăzi 50 de organizații din toată Europa și peste 150.000 membri efectivi.
 
✅ La Bruxelles, delegația CUB a purtat întâlniri cu mai multe organizații și platforme asimilate mișcării liberale europene. În particular, CUB a depus o solicitare de a adera la ELF (European Liberal Forum), în persoana Directorului său executiv, Antonios Nestoras, stabilind priorități și direcții de cooperare pe domeniul cercetării și politicilor inovatoare. Delegația CUB a pus bazele unei cooperări interesante cu Global Security Hub al Fundației Friedrich Naumann for Freedom.
 
✅ Reprezentanții CUB au avut întâlniri și la Serviciul de Acțiune Externă a Uniunii Europene, cunoscând-o pe Șeful Departamentului pentru Georgia și Republica Moldova, Dorota Dlouchy-Suliga, cu care au avut un schimb valoros asupra procesului de pregătire a discuțiilor de aderare cu UE, dar și cu secretarul general adjunct al NATO, E.S. Mircea Geoană, are a salutat cristalizarea unei opțiuni de securitate și apărare mai clare la Chișinău, care ar servi interesului național și progreselor relevante în acest scop.