CUB îndeamnă deputații să sesizeze CCM privind modificarea art. 13 din Constituție

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) lansează un apel către deputații ”de bună credință” să sesizeze Curtea Constituțională privind modificarea statutului limbii române ca limbă de stat în Constituție. Pornind de la Hotărârea Curții Constituționale Nr. 36 din 05.12.2013 ”privind interpretarea articolului 13 alin.(1) din Constituție în corelație cu Preambulul Constituției și Declarația de Independență a R. Moldova”, membrii formațiunii cer punerea prezentei Hotărâri în aplicare imediată.

Menționăm că atât Constituția R. Moldova (art. 140), cât și Legea cu Privire la Curtea Constituțională (art. 28) prevăd caracterul definitiv și executoriu al Hotărârilor Curții Constituționale pentru autoritățile R. Moldova de toate nivelurile, precum și pentru toate persoanele fizice și juridice din țară. În context, facem referință la sesizarea juriștilor cu autoritate incontestabilă în domeniu prin care se atenționează despre existența cutumei privind implementarea Hotărârilor Curții Constituționale fără intervenția suplimentară a Legislativului și cerem intervenția promptă a organelor responsabile de ajustarea textului actelor normative și aducerea în conformitate cu hotărârile Curții Constituționale” este transmis în comunicatul CUB. 

CUB își exprimă speranța că în Parlament există aleși ai poporului de bună credință, independenți de cătușele trecutului totalitar, care se vor pătrunde de justețea deciziilor privind efectul direct al hotărârilor Curții Constituționale. ”Șovăielile partinice și sofismele pseudo-juridice nu pot fi nici scuză, nici justificare în probleme de importanță majoră pentru identitatea noastră națională” menționează CUB.

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare consideră cu fermitate că prin consfințirea constituțională a Limbii Române, R. Moldova va beneficia de avantajul unei limbi oficiale a Uniunii Europene, element esențial în cadrul negocierilor de aderare, declarându-și prioritară implementarea acestui deziderat în cazul indeciziei speculative a actualului Legislativ” conchide comunicatul CUB.

Așteptăm sugestiile dumneavoastră

Luați legătura cu echipa CUB

logo

SOCIAL MEDIA